CARE SUNT NOILE STANDARDE NZEB ÎN CONSTRUCȚIILE DIN ROMÂNIA ȘI CE AMENZI RIȘTI DACĂ NU LE RESPECȚI?
23 September 2022 • Real estateÎncălzirea globală nu mai este o problemă pe care să o privim de la depărtare, dat fiind faptul că consecințele ei ne afectează viața tuturor chiar în momentul de față. Factorii care stau la baza poluării nu sunt reprezentați doar de acțiunile noastre individuale, ci și de clădirile în care locuim.
Cele mai recente statistici ne arată că, la nivelul Uniunii Europene, clădirile generează peste 36% din emisiile de carbon și sunt responsabile pentru 40% din consumul total de energie. Clădirile sunt responsabile și pentru poluarea aerului, solului și apei, pe întreg ciclul de viață, de la extracția și producția componentelor, până la construcția și operarea lor.
Astfel, în încercarea de a diminua poluarea și de a micșora efectele negative ale încălzirii globale, față de noi, de mediu și față de generațiile viitoare, Comisia Europeană a adoptat noi directive care obligă sectorul construcțiilor și imobiliarelor să îmbunătățească eficiența energetică a clădirilor prin conceptul de clădire nZEB sau clădire cu un consum de energie „aproape zero”.
Scopul este ca până în 2050 Europa să devină primul continent a cărui amprentă netă de carbon să fie zero.
Noile reglementări au intrat în vigoare și în România începând cu 2021. Asta presupune că toate construcțiile noi și renovările majore trebuie să respecte noul standard nZEB, adoptat la nivel european.
Ce înseamnă o clădire nZeb?
Prescurtarea nZEB provine de la „nearly zero energy building” și înseamnă o clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, adică are un consum de energie primară aproape zero. Necesarul de energie pentru funcționarea clădirii trebuie acoperit în proporție de cel puțin 30% din surse regenerabile – la fața locului (prin panouri solare, pompe de căldură etc.) sau prin achiziția de energie din surse regenerabile produse la o distanța maximă 30 de km. Aceste tipuri de clădiri sunt proiectate să consume aproape la fel de multă energie precum produc, prin utilizarea anumitor materiale, echipamente și tâmplărie de construcție, dar și prin limitarea pierderilor de căldură și energie.
Ce prevede legea în România?
Pe scurt, reglementările despre conceptul nZEB din România obligă dezvoltatorii imobiliari, administrația publică, dar și persoanele fizice ca toate clădirile nou construite sau major renovate, indiferent de destinația lor, să aibă un consum de energie extrem de mic.
Astfel, certificatele de urbanism pentru clădirile noi pot fi eliberate doar dacă, pe lângă respectarea obligativității cerințelor minime de performanță energetică, va fi întocmit un studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată, în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător. Recomandarea specialiștilor este să apelați la ingineri și arhitecți în acest domeniu.
Pe lângă acest aspect, certificatul de urbanism emis pentru obținerea autorizației de construcție va trebui să includă și încadrarea necesarului de energie a clădirilor în nivelurile prevăzute în reglementările tehnice specifice.
Constructorii și dezvoltatorii sunt obligați prin lege să asigure echiparea cu dispozitive de autoreglare pentru reglarea distinctă a temperaturii și calității aerului interior, precum și cu soluții tehnice care să asigure o performanță energetică ridicată a clădirii sub diverse aspecte, printre care: sisteme de încălzire și răcire a spațiilor, sisteme de preparare a apei calde menajere, sisteme de ventilare, iluminat, sisteme de automatizare și control, precum și sisteme de generare de energie electrică în situ. Criteriu valabil pentru toate clădirile, noi sau deja existente, indiferent dacă sunt locuințe unifamiliale, la blocuri rezidențiale, clădiri de birouri, spitale, hoteluri și restaurante, clădiri comerciale sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie.
Ce se întâmplă dacă nu sunt respectate standardele nZEB?
Ce amenzi riști să iei dacă nu respecți standardele de eficiență energetică ridicată?
Începând cu 2021, certificatele de urbanism eliberate cu nerespectarea normelor legislative nZEB sunt considerate incomplete, iar emiterea acestora constituie o contravenție cu sancțiuni destul de severe.
Dacă o clădire este construită fără autorizaţie sau dacă se încalcă prevederile autorizaţiei de construire, autorităţile cu rol de inspecţie pot ordona demolarea elementelor care nu sunt în conformitate sau care au fost construite fără autorizaţie. În astfel de cazuri, lucrările de construcţie pot fi suspendate, iar amenda administrativă care trebuie plătită de către investitor poate fi de aproximativ 2.300 €, pe lângă compensaţiile pentru daunele cauzate.
Sancțiunile se aplică și funcționarilor publici responsabili de emiterea certificatelor de urbanism dacă acestea nu respectă prevederile nZeb, astfel amenzile aplicate pot fi de la 5000 la 30.000 de lei.
Cerințele referitoare la conținutul certificatului de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire, precum și sancțiunile și riscurile pe care le implică nerespectarea acestor cerințe, se aplică și în cazul construcțiilor private.