Evolutie IRCC vs ROBOR in 2020. Ce valoare va avea IRCC in aprilie?

9 Martie 2021 • Articole

Evolutie IRCC vs ROBOR in 2020. Ce valoare va avea IRCC in aprilie?

In ultimul an, ratele romanilor au inregistrat scaderi si asta datorita pandemiei cu care ne confruntam.

In prezent, noul indice IRCC dupa care se calculeaza ratele creditelor in lei contractate dupa mai 2019, precum si vechiul ROBOR 3M, au valori apropiate.

La un credit de 225.000 lei pe 30 ani (dobanda = indice+3.5%, comision analiza dosar = 500 lei), rata creditului care se calculeaza in functie de IRCC este mai mare cu putin peste 25 de lei.

Insa, in cazul ambilor indici, rata este mai mica fata de acum un an cu 69 lei (-5%), in cazul IRCC si cu 172 lei (-12%), in cazul ROBOR. Fata de acum 3 luni cu 42 lei (-3%), in cazul IRCC si cu 51 lei (-4%), in cazul ROBOR.

Grafic FinZoom.ro:

Cat va fi IRCC?


La inceputul lunii aprilie, IRCC isi va schimba valoarea, care va fi utilizata pentru calcularea ratelor in perioada aprilie-iunie 2021.

Conform calculelor FinZoom.ro, valoarea noului indice va fi 1,67%, mai mica decat cea din prezent (1,88%). Acest lucru se va traduce in rate mai mici.

Spre exemplu, pentru un credit nou de 225.000 lei pe 30 ani (dobanda = indice+3.5%, comision analiza dosar = 500 lei), contractat cu noua valoare, rata scade cu ~30 de lei.

Comparativ cu valoarea de acum un an (utilizata in aprilie-iunie 2020), rata va fi mai mica cu ~110 lei.

Sursa: Finzoom